Articles

 INTERVIEVATOR 

 Felicia, să începem pornind de la un interviu mai vechi de-al tău, din anul plecării tale din România, în care spui aşa: De fapt, toate cărţile mele erau scrise:”Ţara brînzei”, “Mica Istorie” şi “Eu, Luca şi chinezul”. Au fost peste tot la concursuri – la “Nemira”, la “Cartea Românească”, dar nimeni nu a băgat de seamă că există o substanţă în ele. Nu a existat nici un fel de interes pentru cărţile mele, până am întâlnit-o pe Diana Crupenschi de la Editura Image. I-au plăcut manuscrisele mele, am discutat pe text, am făcut mici modificări (…) A fost marele meu noroc că am întâlnit-o la timp că să salvez aceste cărţi, pentru că eu oricum aş fi plecat în Canada şi ele ar fi fost uitate. În fond, de asta plec: ca să mă afirm şi acolo că scriitoare, ca să am posibilitatea de a-mi face cunoscute cărţile şi nu ca să am o viaţă comodă. Nu vreau să ajung ca mulţi dintre scriitorii şi poeţii noştri care au o bătrâneţe sfâşiată de mizerie şi umilinţă, în loc să şi-o poarte tihnită şi aureolată de celebritate. Deci, aş vrea să lupt pentru cărţile mele şi să le fac o carieră internaţională. Felicia, au trecut cincisprezece ani de cînd ai spus asta. Crezi în continuare că ai mizat bine, că ai fost inspirată lăsînd cariera din România pentru “pasărea de pe gard” care era Canada atunci pentru tine? 

FELICIA MIHALI 

Mulţumesc că mi-ai amintit de acest interviu. Recunosc bravada tinereţii cînd crezi că totul ţi se cuvine şi mai ales că eşti făcut să schimbi lumea. Acum aş ezita mult să mă arăt atît de orgolioasă, dar pînă la urmă, da, cred că am făcut bine că am plecat din România. În plan personal trăiesc şi acum sfîşierea de a fi părăsit spaţiul familiar, cultural şi lingvistic, în care am crescut. Dar în materie de creaţie, de acumulare şi transformare, în Canada am evoluat, am făcut progrese şi ca individ şi ca autor. 

 

Citește interviul integral AICI

 

Interviu realizat de Cornel Balan 

LITERNAUTICA 

Revistă de literatură și alte mofturi 

14/09/2015